Când
fetele (așa am tendința să le
numesc pe
Silvia și Cornelia) m-au întrebat dacă vreau să scriu un articol
pentru revista EcoRun,
le-am
întrebat ce temă ar putea să le intereseze. "Unele lucruri
legate de pasiunea ta pentru fotografie sau în legătură cu căsuța
cu imagini sau în legătură cu Moieciu de Sus" mi-a răspuns
Cornelia. Spontan am răspuns da, și apoi a venit o lungă săptămână
de tăcere. Oare despre ce să scriu? Nu am chef să-mi povestesc
viața, nu vreau să-mi promovez căsuța (nu sunt un bun
comerciant). Hai sa vorbim despre tot și nimic (și în special
nimic). Să
începem cu o mică definiție. Ce este o fotografie? O imagine
oprită, un moment de viață reprodus pe o hârtie sau, din păcate
din ce în ce mai des, pe ecran. Evoluția fotografiei apare, așadar
în mod natural în imaginea societății în care trăim,vorbesc
de evoluția din punct de
vedere tehnic, așa cum telefoanele au înlocuit puțin câte puțin
aparatele foto, dar și evoluția din punct de vedere artistic sau
estetic. Acum, despre ce societate vorbim? Care este mediul în care
evoluăm? O societatea în care tirania aparenței a preluat
controlul,
o societate în care toată lumea caută perfecțiunea. Perfecțiunea,
atunci când vorbim de educația copiilor, demers care a devenit o
adevărată cursă spre succes pentru copil: luminos, înflorit,
destept, olimpic, bilingv și hrănit cu mancare bio... Fiind un
părinte perfect, să
ofer posibilitatea copiilor mei pentru a reuși în viața lor, și
această reușită a devenit o căutare vitală. Perfecțiunea și la
locul de muncă, unde trebuie să fii cel mai bun cu risc de a-ți
zdrobi colegii și a-ți ridiculiza concurenții. Tot această
căutare a perfecțiunii o găsim pe rețeaua socială, veritabil
maraton al aparenței (să apară frumos, să apară fericit, să
apară inteligent...). Chiar și atunci când este vorba de timpul
liber facem tot ce este posibil pentru a atinge un nivel de
perfecțiune, și nu vorbesc despre cozile la sala de fitness,
ședinte de coaching, cabinet cosmetic, și alți pseudo-terapeuți
care promit un trai mai bun. Norma a devenit ideal și idealul a
devenit normă. Deci,
bineînțeles, domeniul fotografiei nu este cruțat. Societatea ne
spune că un bun fotograf, astăzi, trebuie să utilizeze perfect
Photoshop și alte programe de editare a fotografiilor. Un fotograf
bun de astăzi trebuie să fie în stare să stea ore întregi în
fața calculatorului pentru a transforma o imagine, pentru a ascunde
defectele, pentru a ajunge mai aproape de perfecțiune... La naiba cu
perfecțiunea! Probabil de aceea am decis să nu fiu un bun fotograf.
Îmi convine mai mult pentru că nu am spirit de competiție și, în
plus, nu pot fi sigur sută la sută că aș fi putut deveni unul.
Probabil de aceea m-am îndreptat spre tehnici vechi și metode
alternative. Mă consider mai mult un creator de imagini. Îmi place
să testez, să încerc, să experimentez, să lucrez cu substanțe
vii, pentru a experimenta imperfecțiunea, pentru a mă juca cu
aleatoriu, pentru a mă confrunta cu imagini în mișcare, imaginii
vii, imaginii fragile, în căutarea imperfecțiunii!
Laurent
Jouault
"Fotografiile lui
Laurent Jouault, arata un veritabil proces de surprindere atat a
formei cat si a materiei pe care doreste sa ne-o arate. Fotografia sa
este artizanala si imaginea desi mai putin "curata" face sa
apara ceva pe de o parte mai putin clar dar cu atat mai fragil
pemitand accesul catre o sensibilitate intima. Privirea sa este de o
candoare rara, de un umor linistit si mai ales corecta. Fotografia sa
permite spectatorului largiea campului posibil."
Olivier
Chiche (filosof)
articol scris pentru revista ecorun 2019